Denumirea comunei noastre „POTLOGI" isi trage numele de la cuvantul „potlog" care înseamna bucata de piele cu care se carpeste si se peticeste incaltamintea, potlogarul fiind cizmarul carpaci.
Atestarea documentara a comunei noastre este 6 februarie 1580, si a avut in sec al XVII lea si al XVIII lea o situate privilegiata. Aflata pe drumul ce leaga fosta capitala a Tarii Romanesti - Targoviste si actuala capitala - Bucuresti, intr-o zona fertila, partial impadurita, udata de apele Argesului ai ale Sabarului, propice agriculturii, cresterii animalelor, dar si a comertului si mestesugurilor, mica noastra localitate atrage atentia Domnitorului Constantin Brancoveanu, care ridica aici un mandru palat.
Astfel intre anii 1683-1698 Domnitorul Constantin Brancoveanu construieste la Potlogi Curtea Domneasca, monument istoric de importanta nationala ce constituie totodata si un valoros „ cap de serie" pentru arhitectura rezidentiala la nivelul principal al sec al XVIII lea. |  |
In anul 1776 este mentionat la Potlogi un targ saptamanal care functiona in fiecare zi de luni a saptamanii si care isi desfasoara activitatea si astazi..
Dupa anul 1838 targul din Potlogi a devenit deosebit de activ prin existenta a 42 de mestesugari (boiangii, cojocari, fierari, croitori, mamulari, olari, pielarii, tesatori precum morarit si panificatie).
La 1838 localitatea Potlogi avea deja o populatie de 1614 locuitori avand statutul de localitate foarte mare. In perioada interbelica se desfasoara aici o intensa activitate economica, functionand o Societate pentru cumparat pamant si o Banca Comerciala. La Potlogi se aplica pentru prima data, in spatiul Munteniei, un program constructiv si peisagistic inspirat din scoala italiana .
In satul PITARU localitate componenta a comunei Potlogi s-a nascut cel mai mare pictor al romanilor Nicolae Grigorescu.
Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (judetul Dambovita), fiind al șaselea copil al lui Ion și al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucuresti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătușe. După o timpurie ucenicie (1848-1850) în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Baicoi și manastirea Caldarusani. În 1856 realizează compoziția istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Stirbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a manastirii Zamfira (judetul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenția lui Mihail Kogalniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția.
Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Scolii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația pictorală prin asimilarea experienței unor artiști ca Millet, Corot, Gustave Courbet și Theodore Rosseau. Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregătește apropiata afirmare a impresionistilor.În cadrul "Expoziției Universale" de la Paris (1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără țigancă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia(Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena. În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la fața locului în luptele de la Grivita și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.
Din 1879 până în1890, lucrează îndeosebi în Franta, fie în Bretange la Vitre, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Roman între anii 1891 și 1904. Din 1890 se stabilește la Campina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează potrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Romane.
Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la. În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii Romaniei moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu— Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.
Cu o formație în care se recunoaște filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereții, și, deopotrivă, experiențele impresionistilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi și după dispariția artistului. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat, creația sa inaugurînd astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.
|
Istoric
